Service-urile Dacia-Renault reziliază contractele cu Asirom: "Foloseşte aceleaşi metode ca Astra şi Carpatica"

Service-urile Dacia-Renault reziliază contractele cu Asirom: "Foloseşte aceleaşi metode ca Astra şi Carpatica"

Asociaţia Concesionarilor Dacia, Renault şi Nissan din România (ACODAREN), care reuneşte majoritatea service-urilor Dacia, Renault şi Nissan de pe piaţa românească, a reziliat 55 de contracte pe care le avea cu Asirom, noul lider al pieţei asigurărilor RCA.

ACODAREN aduce acuzaţii grave la adresa firmei de asigurări controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), pe care o acuză că foloseşte aceleaşi metode ca Astra şi Carpatica, asigurători intraţi în faliment, precum întârzierea plăţilor către service-uri cu lunile şi impunerea folosirii unor piese cât mai ieftine pentru reparaţii, de calitate incertă, sea arată într-un comunicat remis News.ro.

"Asirom îşi reglează socotelile financiare pe seama service-urilor noastre, nu ne plăteşte facturile, trage de timp pentru a aduna bani din piaţă şi ne creează probleme cu clienţii. Foloseşte aceleaşi metode pe care le-au folosit Astra sau Carpatica”, a declarat directorul ACODAREN, Marius Ghiban.

“Conform datelor colectate de la membrii asociaţiei zilele trecute, Asirom ne datorează peste 1.300.000 lei, având întârzieri la plată de ordinul zecilor şi sutelor de zile. În plus, avem peste 100 de maşini în diferite etape de reparaţie care aşteaptă de mult timp acordurile de la Asirom, iar clienţii noştri încep să fie iritaţi de aceste intârzieri. Noi suntem cu mâinele legate, constrânşi de respectarea contractului pe care chiar Asirom nu-l respectă faţă de noi”, a mai spus Ghiban.

Asociaţia acuză Asirom şi de faptul că încearcă să diminueze cu orice preţ valoarea despăgubirii.

Asirom a devenit în acest an liderul pieţei RCA, ocupând locul lăsat iber de Astra Asigurări, şi avea o cotă de piaţă de 25,8% la finalul lunii martie, potrivit datelor comunicate recent de către ASF. Vânzările de poliţe RCA ocupă aproape trei sferturi din portofoliul Asirom.

ACODAREN, cea mai veche asociaţie de service-uri de marcă din România, reprezintă interesele a 62 de societăţi autorizate de producătorii Dacia, Renault şi Nissan şi are peste 100 de puncte de vânzare şi service la nivel naţional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`