Șefului Dispeceratului Energetic Național din România către Bruxelles: „Relaxați politica de închidere planificată a centralelor electrice măcar o vreme”
Șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN) solicită public Comisiei Europene să permită statelor membre amânarea momentului la care centralele electrice care funcționează pe combusitibili fosili să fie închise. Solicitare are loc în contextul în care două grupuri pe cărbune din Oltenia ar fi trebuit închise de la 1 ianuarie.
Precizările șefului DEN
Potrivit lui Virgiliu Ivan, un obiectiv a fost de a arăta în permanență necesitatea menținerii în funcțiune a celor două grupuri de la Complexul Energetic Oltenia, Grupul 3 de la Rovinari și Grupul 7 de la Turceni.
“Ne-am dori ca la nivel european, cel puțin în această perioadă de criză energetică, să se relaxeze puțin (politica de închidere a grupurilor energetice n. red.) și să se permită statelor membre să poată menține grupurile energetice care dau siguranță în această perioadă dificilă, cel puțin o perioadă limitată de timp, cel puțin în această iarnă, dacă nu mai mult, până se va termina războiul și până când, la nivel european, nu vor apărea și alte surse de energie electrică, regenerabile respectiv clasice.
Este momentul la care, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel european, să se relaxeze această politică de scoatere din funcțiune de grupuri energetice, pentru că la momentul la care au fost asumate aceste planuri, situația energetică era cu totul alta. Mizăm pe înțelegerea forurilor europene”, a punctat șeful DEN la conferința Focus Energetic, potrivit economica.net.
În aceeași conferință, directorul general al CE Oltenia, Daniel Burlan, a explicat că cele două grupuri pe cărbune, care aveau închiderea programată în acesta an potrivit planului de restructurare convenit cu Bruxelles-ul, vor funcționa comercial și după data de 1 ianuarie.
“În planul de restructurare se prevedea închiderea Grupului 3 de la Rovinari și a Grupului 7 de la Turceni. Închiderea Grupului 3 era corelată cu deschiderea Grupului 5, la Rovinari, dar la Grupul 5 a întârziat procesul de modernizare, știți ce probleme a avut contractorul Romelectro, iar Grupul 7 de la Turceni era în ordinea de merit ultimul grup.
Doar că a apărut această situație (criza energetică – n.red.) iar aceste grupuri trebuie să fie trecute în rezervă tehnică. Ele vor fi menținute în stare de funcționare și, la cererea Transelectrica, pot fi puse în funcțiune.
Situația actuală ne cere ca aceste grupuri să aibă producție și în 2023, ele vor fi prevăzute cu producție, pentru că regimul de funcționare al CEO va fi cu cinci grupuri din șapte, la cinci grupuri în funcțiune trebuie să avem și grupuri în rezervă – fiecare grup are perioada sa de reparații anuale și de rezervă”, a spus Burlan. “Atâta timp cât compania nu solicită creșterea ajutorului de restructurare, putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri”, a spus șeful CE Oltenia.