Şeful Boeing despre scandalul Boeing 737 MAX: Am făcut o greşeală evidentă
Compania Boeing a comis o greşeală în modul în care a tratat problema avertismentelor luminoase din cabinele piloţilor, a recunoscut directorul general executiv al gigantului american, Dennis Muilenburg, citat de The New York Times.
În 2017, atunci când Boeing a început livrarea aparatelor Boeing 737 MAX, compania credea că luminiţa de avertizare respectivă funcţionează pe toate avioanele.
Ulterior însă, a constat că, de fapt, ea nu se aprindea decât decât dacă avionul era dotat şi cu un indicator. Acesta din urmă fiind o componentă opţională şi deci, ignorată de multe compananii aeriene care au comandat modelul 737 MAX, printre care şi Lion Air şi Ethiopian Airlines.
Lumina de avertizare având rolul de a-i informa pe piloţi cu privire la faptul că botul avionului nu este orientat în direcţia bună. Dar în lipsa acelui indicator, lumina de avertizare indica lucruri contradictorii. În cele din urmă, această problemă a contribuit, în mod decisiv, la prăbuşirea celor două Boeing 737 MAX ale companiilor Lion Air şi Ethiopian Airlines.
„Am comis o greşeală evidentă în modul de implementare a alertei (luminoase – n.r.)„, a declarat CEO-ul companiei Boeing, cu puţin timp înainte de startul „Paris Air Show”.
Mai mult decât atât, Boeing nu a informat companiile aeriene cu privire la această problemă timp de un an de la descoperirea ei. Iar luna trecută, a încercat chiar să se dezvinovăţească, precizând că problema luminiţei de avertizare nu „afecta într-un mod nevativ siguranţă şi operarea avionului”.
De altfel, CEO-ul Boeing a criticat şi comunicările contradictorii ale companiei cu privire la luminile de avertizare.
Foto: Dennis Muilenburg, CEO-ul companiei Boeing (sursă foto: Twitter / Dennis Muilenburg)
Pe data de29 octombrie 2018,un avion al companiei Lion Air s-aprăbuşitîn Marea Java cu 189 de pasageri la bord, la scurt timp de la decolare. Iar pe10 martie 2019,un alt avion Boeing 737, al companiei Ethiopian Airlines, se prăbuşeşte în timp ce efectua o cursă de la Addis Ababa (Etiopia) către Nairobi (Kenya). La douăzile după acest al doilea accident, companiile aeriene si-au oprit la sol aparatele model Boeing 737 MAX.
Accidentele, precum şi modul în care Boeing a răspuns au dus la scăderea veniturilor companiei cu un miliard de dolari, însă potenţialul impact pe termen mediu-lung ar putea fi mult mai mare. De altfel, compania nu şi-a publicat estimările de vânzări pentru anul acesta, şi nici estimările de profit. De asemenea, a anunţat că în primul trimestrul, a înregistrat cele mai slabe vânzări din ultimii ani.
Foto: Locul prăbușirii avionului Boeing 737 MAX al companiei aeriene Ethiopian Airlines