Scumpiri în lanţ: România are cele mai mari accize la carburanţi din zonă

Scumpiri în lanţ: România are cele mai mari accize la carburanţi din zonă

Avem carburanţii cei mai scumpi din regiune. De la începutul lunii august, benzina și motorina s-au scumpit de câteva ori.

După creşterea în două etape a accizelor şi pe fondul uşoarei devalorizări a leului în faţa euro, România a ajuns să aibă cele mai mari accize pe carburanţi dintre statele din jur.

Acciza la benzină în România este acum de 431 de euro pentru 1.000 de litri, după ce în 15 septembrie şi 1 octombrie Guvernul a ridicat această taxă. Toate ţările membre UE din jurul nostru au ajuns astfel să aibă un nivel mai mic al acestei taxe.

Astfel, la raportarea din data de 31 iulie, ultima de dinainte ca Guvernul să anunțe proiectul privind majorarea accizelor la combustibili, un litru de benzină costa 4,579 lei în medie în România. La raportarea făcută în data de 16 octombrie, ultima disponibilă, prețul a ajuns în medie la 5,034 lei pe litru, adică o scumpire de 45 de bani pe litru, scrie Libertatea.

La motorină situația este și neagră: dacă la 31 iulie un litru costa în medie 4,529 lei în țara noastră, la cea din data de 16 octombrie motorina costa 5,138 lei pe litru. Diferența este de 60 de bani pe litru.

Prețurile sunt mult mai mari ca la vecinii noștri. La benzină, în Bulgaria prețul este de 1,019 euro pe litru, în în Polonia este 1,074 euro pe litru, iar în Ungaria benzina este 1,133 euro pe litru.

În cazul motorinei, un litru de carburant diesel costă în România echivalentul a 1,121 euro. În Bulgaria, aceeași cantitate costă 1,012 euro pe litru, iar în Polonia 1,043 euro pe litru. La fel, în Ungaria motorina este mai scumpă, prețul fiind de 1,164 euro pe litru.

Reamintim, de asemenea, și explicațiile oficialilor noștri. Premierul Tudose a dat vina pe uraganele din SUA, iar ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, argumenta că supraacciza se reintroduce deoarece companiile petroliere nu au redus prețurile după cetaxele au fost reduse la începutul anului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`