Scad dobânzile la lei: Măsurile BNR și cheltuielile de un miliard de euro ale statului din decembrie accelerează tendința

Scad dobânzile la lei: Măsurile BNR și cheltuielile de un miliard de euro ale statului din decembrie accelerează tendința
Foto: vacantaesoterica.blogspot.com

Creditele interbancare în moneda națională s-au ieftinit în prima lună a lui 2012, efectele urmând să se regăsească și în dobânzile la creditele către populație.

Dobânda de referință ROBOR, pe trei și șase luni,  pe care se bazează calculul dobândei finale către clienții băncilor a scăzut de la sfârșitul lui 2011 cu aproximativ 0,5% și cu 0,7 – 0,8% față de nivelurile din octombrie.

BNR a redus ROBOR la un an în doar trei luni de la 6,25% la 5,75%, concomitent injectând din toamna trecută regulat lichidități în sistemul bancar. Operațiunile săptămânale pe care banca centrală le-a instituit de toamna trecută pentru satisfacerea nevoilor de lichidități ale bancilor și cheltuielile sporite ale statului, care potrivit unelor date au ajuns în luna decembrie la 1,5 miliarde de euro au provocat scăderea dobânzilor la lei.

Tendința actuală s-ar putea accentua pe 2 februarie, când analiștii anticipează o nouă reducere a dobânzii de referință până la 5,5% pe an, potrivit zf.ro.

Efectele pentru clienții băncilor s-ar putea face simțite încă de luna viitoare ca urmare a scăderii costurilor creditelor ce vor fi actualizate în ianuarie.

Analiștii de la Raeffeisen declară că mișcările surprinzătoare ale BNR și scăderea dobânzilor interbancare și la titlurile de stat nu vor aduce totuși scăderi importante la creditele acordate de
bănci clienților.

„Ne aşteptăm ca dobânzile la depozitele şi la creditele în lei să continue să coboare în lunile următoare, însă într-o cadenţă stabilă”, spun ei.

Specialiștii de la Esrste opinează chiar că politica de scădere a dobânzii de referință va constitui un subiect fierbinte între BNR și FMI, instituția internațională considerând că acestă mișcare este prematură.

Cu toate acestea analiștii de la Erste își mențin părerea că săptămâna viitoare va aduce o nouă scădere a ROBOR la 5,5% pa an, bazată pe strictețea cu care Guvernul a aplicat măsurile de austeritate fiscală și pe rezervele valutare ale BNR suficiente pentru a face față atacurilor piețelor.

Părerea celor de la Erste este împărtășită și de cei de la Raiffeisen care anticipează că pe 2 februarie dobânda de referință va cobărâ la 5,5% pe an, pe fondul scăderii inflației.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`