Satele din Bulgaria vor dispărea în totalitate până în 2060, dacă se menţine trendul actual al ratelor ridicate de mortalitate din zona rurală. Informaţiile provin de la un studiu realizat de Bulgarian Academy of Sciences (BAS), relatează Novinite.com.
Potrivit acestui studiu, în urmă cu o sută de ani, doar 20% dintre bulgari locuiau în oraşe, pe când acum trendul s-a inversat. În prezent, sunt aproximativ 200 de sate în ţară nepopulate, pe când aproximativ 500 au o populaţie de maximum 20 de oameni.
În ultimii 60 de ani, populaţia rurală a Bulgariei s-a micşorat cu peste trei milioane. Aproape două milioane de bulgari trăiesc acum în sate. Principalele motive ale exodului sunt infrastructura săracă, lipsa locurilor de muncă, a şcolilor, a sănătăţii şi a magazinelor, acest lucru transformând mari zone din ţară în muzee.
Satele de pe lângă marile oraşe sunt într-o formă mai bună, de vreme ce sunt folosite ca zone de reşedinţă pentru oamenii care lucrează în oraş.
Studiul mai scoate la iveală faptul că femeile sunt mai dispuse să părăsească satele mici, din cauza lipsei perspectivelor de căsătorie.
Pierderea masivă a fondurilor europene reprezintă o altă parte negativă a acestui fenomen, potrivit experţilor. Din acest motiv, statul trebuie să intervină şi să propună strategii de dezvoltare a satului bulgăresc.