Salariul minim crește la 4.050 de lei lunar, de la 1 ianuarie 2025. Marcel Ciolacu: „Vor beneficia peste 1,8 milioane de români” (VIDEO)

Publicat: 27 11. 2024, 14:48
Actualizat: 27 11. 2024, 14:49
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Salariul minim brut va crește de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2025. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, la începutul ședinței, că Guvernul va aproba majorarea salariului. În total, vor beneficia de această majorare 1,8 milioane de salariați din România.

„Validăm o decizie luată de Guvern, prin consultare cu sindicatele și patronatele”

”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Validăm o decizie luată de Guvern, prin consultare cu sindicatele și patronatele, care fac parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 și vor beneficia peste 1,8 milioane de români”, a anunțat Ciolacu.