Salariul URIAȘ încasat de directorul Tarom. Care este diferența dintre venitul lui și cel al angajaților

Salariul URIAȘ încasat de directorul Tarom. Care este diferența dintre venitul lui și cel al angajaților

Membrii conducerii Tarom încasează venituri lunare pornind de la 1.500 euro și urcând până la 5.500 euro, iar un sfert dintre angajații companiei au venituri nete sub 2.000 lei, în timp ce alt sfert dintre aceștia primesc lunar sub 3.000 lei.

Conducerea TAROM este formată din consiliul de administrație (CA) și directorul general al companiei, iar membrii CA primesc o indemnizație lunară în valoare de 7.312 lei, adică 1.566 euro.

Astfel, Werner Wolff, numit anul trecut director general Tarom, are venituri lunare în cuantum de 26.000 lei, adică 5.570 euro, potrivit unui document oficial al ministerului de resort și al companiei, citat de profit.ro.

Conducerea Tarom a precizat faptul că indemnizația directorului general a fost înjumătățită față de perioada 2012-2016.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`