Unde se CÂŞTIGĂ CEL MAI BINE în România. Experţii avertizează: ‘Companiile trebuie să CREASCĂ salariile, pentru că altfel îşi vor PIERDE oamenii’

Unde se CÂŞTIGĂ CEL MAI BINE în România. Experţii avertizează: 'Companiile trebuie să CREASCĂ salariile, pentru că altfel îşi vor PIERDE oamenii'

Procentul celor care câştigă bine este încă mic în România comparativ cu ţările UE.

În ţara noastră, puţinpeste 217.000 de angajaţi au salarii nete de peste 1.000 de euro net pe lună.
Din aceştia, peste 113.000 lucrează în Bucureşti.

În topul judeţelor cu cele mai multe salarii de peste 1.000 de euro lunar se mai află Cluj (16.400 de angajaţi), Timiş (13.000), Ilfov (9.900), Braşov (6.400), Iaşi (5.900), Sibiu (5.500) şi Prahova (4.600), arată datele In­spec­ţi­ei Muncii aferente lunii aprilie 2018, potrivit zf.ro.

Din totalul celor peste 5,2 milioane de salariaţi cu normă întreagă la nivel naţional, cei 217.402 angajaţi cu salarii de peste 1.000 de euro net reprezintă doar 4,14% din total.
În Capitală, procentul angajaţilor cu salarii mari este de 9,17%, iar niveluri ale acestui indicator peste media naţională mai sunt în Cluj (unde 6,47% dintre salariaţi au venituri de peste 1.000 de euro net), Timiş (5,22%) şi Ilfov (5,16%).

„Deşi numărul salariaţilor mai bine plătiţi a crescut, în continuare procentul celor care câştigă peste 1.000 de euro net în Bucureşti mi se pare redus, ponderea ar trebui să fie de cel puţin 40% în Capitală. Companiile trebuie să majoreze salariile, pentru că altfel îşi vor pierde oamenii”, avertizează Andrei Caramitru, CEO al firmei de con­­sultanţă Kessel Run Ventures.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)