Salarii mai mari și concedii suplimentare pentru îngrijitorii de vârstnici! Cum vor schimba aceste măsuri viața angajaților din Germania?

Salarii mai mari și concedii suplimentare pentru îngrijitorii de vârstnici! Cum vor schimba aceste măsuri viața angajaților din Germania?

Începând cu 1 iulie 2025, o anumită categorie de angajați va beneficia de salarii mai mari și concedii suplimentare! Aceste măsuri sunt destinate să îmbunătățească condițiile de muncă pentru lucrătorii din sectorul îngrijirii vârstnicilor din Germania.

Concret, îngrijitorii calificați vor câștiga un salariu de cel puțin 20,50 euro pe oră, ceea ce înseamnă aproximativ 3.476 de euro pe lună, în condițiile unei săptămâni de lucru de 39 de ore. Asistenții cu pregătire de cel puțin un an vor primi 17,35 euro pe oră, iar cei necalificați 16,1 euro pe oră, ceea ce se traduce într-un venit lunar de aproximativ 2.700 de euro brut.

Zile de concediu mai multe

Pe lângă majorările salariale, angajații din acest sector vor avea și 9 zile suplimentare de concediu plătit pe an, aplicabile celor care lucrează cu normă întreagă. Aceste zile de concediu suplimentar sunt menite să ajute la recuperarea fizică și emoțională, având în vedere natura solicitantă a meseriei.

Măsurile vor fi implementate uniform în toate regiunile din Germania, stabilind standarde clare pentru salarii și concedii. Deși sindicatele, inclusiv Verdi, salută aceste modificări, ele consideră că nu vor rezolva toate problemele cu care se confruntă sectorul de îngrijire a vârstnicilor.

„Creșterea salariului minim este un pas înainte, dar nu reflectă pe deplin cerințele și dificultățile muncii din domeniul îngrijirii”, a declarat Sylvia Bühler, lider al sindicatului Verdi.

Pentru îngrijitorii angajați direct de familii, inclusiv multe românce, se aplică salariul minim general, care a ajuns la 12,82 euro pe oră din 1 ianuarie 2025. Îngrijitorii recrutați prin agenții beneficiază de salarii ce variază între 14,53 și 27,87 euro pe oră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`