Salarii faraonice la stat. Șeful ANRE, mai bine plătit decât președintele și premierul la un loc. Încasează lunar 12.000 de euro
În plină criză sanitară, pe fondul amenințării crizei energetice și a recesiunii, statul român își permite să ofere salarii de „faraoni” unor angajați cu funcții de conducere din diverse instituții, oameni care de regulă sunt apropiați de diverse partide politice, aflate la guvernare.
ANRE, adică Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a fost una dintre instituțiile cel mai des discutate în cadrul dezbaterilor din ultimele săptămâni, respectiv în discursul ministrului Virgil Popescu. La conducerea acestei instituții publice se află Dumitru Chiriță, fost electrician, sindicalist și membru PSD din anul 2000. Pentru Chiriță a urmat apoi un mandat de deputat, până în 2004, după care a fost numit vicepreședinte la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În 2008 a revenit în funcția de deputat, de unde a plecat ca președinte ANRE, în 2017.
Bugetar de lux: președintele ANRE, mai bine plătit decât fotbaliștii de la FCSB
Anual, Dumitru Chiriță încasează un salariu de 707.000 de lei pe an, adică aproximativ 59.000 de lei lunar, deci aproape 12.000 de euro, transmite Antena 3.
Vicepreședinții Zoltan Nagy și Mircea Man nu se pot plânge nici ei, pentru că primesc lună de lună în jur de 10.200 de euro, respectiv 7.000 de euro, potrivit declarațiilor de avere ale celor menționați, mai spune sursa citată.
ANRE este doar unul dintre numeroasele exemple relevante pentru modul în care este gestionat bugetul de stat pentru salarii. Vlad Stoica, fostul șef de cabinet al lui Victor Ponta (PSD), primește 10.000 de euro lunar, în calitate de președinte al ANCOM. Înainte, funcția a fost deținută de către pesedistul Sorin Grindeanu, actual ministru al Transporturilor, amintește HotNews.ro.