Salariații Oltchim au primit avansul și tichetele de masă pe luna august

Salariații Oltchim au primit avansul și tichetele de masă pe luna august
Foto: cotidianul.ro

Angajaţii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit, vineri, avansul pe luna august şi tichetele de masă aferente aceleiaşi luni, a anunţat liderul sindical interimar, Corneliu Cernev.

De asemenea, vineri, salariaţii au venit la serviciu şi asigură instalaţiile pentru reluarea producţiei, a mai precizat Cernev, potrivit gândul.

Potrivit liderului sindical, până la jumătatea lunii octombrie se speră ca angajaţii să primească şi lichidarea pe luna august.

„Salariaţii au primit pe card avansurile pe luna august şi sperăm ca până pe 17 octombrie să intre şi lichidarea pe aceeaşi lună. Azi (n.r. – vineri) s-au primit şi tichetele de masă aferente lunii august, nu ştim nimic în acest moment despre salariile pe luna septembrie, iar salariaţii sunt prezenţi cu toţii la serviciu şi aşteaptă reluarea producţiei. S-a făcut revizia şi vrem ca producţia să se reia”, a declarat Corneliu Cernev.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că salariile restante ale angajaţilor combinatului vor fi plătite parţial pe măsură ce compania va recupera sume de la debitori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`