Rusia ar putea oferi Ciprului un împrumut de cinci miliarde euro

Rusia ar putea oferi Ciprului un împrumut de cinci miliarde euro
Foto: Cyprusnewsreport.com

Un articol publicat marți în cotidianul cipriot Politis susținea că Rusia a fost de acord să împrumute Ciprului cinci miliarde de euro. Informația nu a fost confirmată însă de ministrul cipriot de Finanţe, Vassos Shiarly, care a declarat că nu are ”cunoştinţă de existenţa unor noutăţi în legătură cu cererea de credit făcută Federaţiei Ruse”, relatează Reuters.

Potrivit cotidianului Politis, Rusia ar fi aprobat în urmă cu câteva zile o cerere din partea Ciprului, pentru un împrumut bilateral, un credit care ar urma să fie acordat în consultare cu Fondul Monetar Internaţional.

În iunie 2012 Ciprul a cerut sprijin financiar din partea partenerilor europeni, devenind astfel a cincea țară din zona euro care solicită un astfel de pachet de sprijin. Autoritățile cipriote încearcă astfel să ajute cele două bănci importante ale țării, afectate de expunerea masivă pe Grecia.

Ciprul poartă în prezent discuții cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, dar a cerut ajutor financiar și Rusiei, cele două țări având relați economice strânse. Ciprul a primit deja un împrumut de la Rusia, la finele anului trecut, în valoare de 2,5 miliarde euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`