Rusia a vândut în luna martie 20% din titlurile Trezoreriei SUA pe care le deținea

Rusia a vândut în luna martie 20% din titlurile Trezoreriei SUA pe care le deținea
Foto: top10funding.com

Moscova a vândut, în luna martie 20% din acțiunile pe care le deținea la Trezoreria Statele Unite, ajungând la cel mai redus nivel din septembrie 2008, analiștii susținând că băncile rusești au încercat să evite sancțiunile impuse de SUA iar Banca Centrală a Rusiei a căutat să oprească deprecierea rublei, informează Bloomberg.

Astfel, rezervele de obligațiuni SUA ale Rusiei au scăzut în martie pentru a cincea lună consecutiv, la 100,4 miliarde de dolari, de la 126,2 miliarde de dolari în februarie, conform datelor publicate joi de Departamentul Trezoreriei de la Washington.

Statele Unite au înghețat activele a 45 de persoane fizice din Rusia, inclusiv șeful Rosneft, Igor Sechin, și a 19 entități, cum ar fi SMP Bank și Bank Rossiya, ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia.

Băncile din Rusia ”încearcă să scape de potențialele sancțiuni”, susține James Bianco, președintele Bianco Research LLC în Chicago.

Potrivit lui Bianco, reducerea rezervelor de obligațiuni SUA ale Rusiei ar putea fi și rezultatul eforturilor demarate de Banca Centrală a Rusiei pentru stoparea deprecierii rublei.

Rubla s-a depreciat cu 5% anul acesta față de dolar, fiind cea mai slabă performanță în rândul piețelor emergente, după moneda argentiniană.

SUA a căzut pe locul doi în topul principalelor destinații de investiții ale Băncii Rusiei pentru prima dată din 2006, când a început publicarea datelor.

Banca Centrală a Rusiei a indicat că este posibil să nu mai adauge alte valute la rezervele sale, după ce a achiziționat dolari canadieni și australieni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`