Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV despre noua lege a salarizarii bugetarilor. Potrivit actului normativ, din 111 trepte de salarizare se va ajunge la cinci trepte.
”Este o altă viziune care va duce la o salarizare echitabilă pentru sectorul bugetar. Și mă refer la medici, la asistenții medicali, la asistenții sociali, la profesori, la educatori, la toți cei care lucrează în administrația publică locală și centrală. În momentul de față avem un haos în ceea ce privește salarizarea”, a spus Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a mai precizat că Guvernul discută marți majorarea cu 12% a salariilor personalului nedidactic, iar din luna spetembrie, veniturile profesorilor vor crește cu 5%.
”Mâine avem pe ordinea de zi o ordonanță prin care mărim, conform acordului cu sectorul educației, cu 12%, salariile personalului nedidactic. În ceea ce privește sectorul de educație, avem a doua treaptă de majorare cu 5% în sptembrie. Prima s-a produs la începutul anului și o avem pe a doua, conform acordului de angajament cu sectorul de educație”, a spus Rovana Plumb.