Românii mai scumpi pentru angajatori decât polonezii și bulgarii. VEZI cât plătește compania ta

Publicat: 16 12. 2011, 12:08
Foto: http://juridic.bvbusinessconsulting.ro

Un angajator din România plătește pentru un salariu net de 1.000 de euro taxe aferente către stat de 820 de euro, situând țara noastră pe locul doi din punct de vedere al fiscalității din Europa Centrală și de Est pe primul loc clasându-se Ungaria unde impunerile depășesc 1.000 de euro pentru aceeași sumă, anunță compania de consultanță fiscală Accace, citată de zf.ro.

În topul taxelor aferente drepturilor salariale topul zonei este completat de Cehia cu taxe de 81% din valoarea salariului net, Slovacia 80%, Polonia 68% sau Bulgaria 43%.

„Pentru compararea valorii taxelor datorate către stat în cazul contractelor individuale de muncă, în toate ţările analizate, s-a luat în calcul un salariu net de 1.000 de euro. Raportat la această valoare, Ungaria este ţara în care se plătesc cele mai mari contribuţii – pentru un angajat cu salariul net de o mie de euro, costurile totale suportate de angajator (care merg către stat şi către angajat) sunt de peste 2.000 de euro (207%)”, indică studiul Accace.

Potrivit studiului România se clasează pe primul loc din păunct de vedere al numărului de contribuții virate de angajator la bugetul de stat: sănătate, şomaj, impozit, fond de garantare, fond de accidente şi concedii de boală, la polul opus situându-se Slovacia cu doar două contribuții: sănătate și impozit.

„Numărul de taxe poate fi însă un element important în funcţie de cât de birocratic este sistemul fiecărei ţări sau dacă în ţările în care se reţin mai multe contribuţii angajatul sau angajatorul are şi un beneficiu de pe urma acestora”, explică specialiștii Accace.

Dintre cele șase țări la care se referă studiul în România impozitul pe venit revenind angajatului sunt cel mai apropiate de taxele plătite de angajator.Nivelul de impozitare pentru angajat fiind mai mic în restul țărilor excepție făcând Bulgaria.

Angajatorii din România au contestat în repetate rânduri nivelul ridicat al contribuțiilor sociale care descurajează investitorii. Pentru fiecare salariat companiile virând către stat contribuţie la şomaj de 0,5%, contribuţie la pensie (CAS) de 20,8%, contribuţie la sănătate (CASS) de 5,2% , contribuţie pentru concedii medicale (FNUASS) de 0,85%, fondul de risc şi accidente (în funcţie de codul CAEN) şi fondul de garantare a creanţelor salariale (0,15- 0,85%).

„Pentru 2012, având în vedere că se duce o luptă continuă în vederea evitării unei noi crize, vom fi probabil martori ai unor serii de modificări în ceea ce priveşte taxarea contractelor individuale de muncă, ce este posibil să ducă la o creştere a unora dintre contribuţiile discutate”, concluzionează documentul Accace.