România va avea în 2015 un nou aeroport internațional, în județul Brașov. Construcțiile pentru noua pistă vor începe în primăvara anului viitor, costul proiectului ajungând lapeste 12,7 milioane de euro.
Pista va avea o lungime de 2.850 de metri şi o lăţime de 45 de metri iar lucrările vor începe în primăvara anului viitor având în vedere că începe sezonul de iarnă, potrivit Capital.
Contractul pentru începerea lucrărilor la construcţia pistei aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav s-a semnat duminică între Consiliul Judeţean şi firma Vectra Service SRL, câştigătoarea licitaţiei.
După terminarea pistei, anul viitor va începe licitaţia şi pentru construcţia terminalului pentru care sunt deja interesate firme din străinătate.
„Pista va fi construită la standardele internaţionale actuale, dintr-un beton special cu acordurile şi benzile pentru dirijarea avioanelor din asfalt. Avem personal specializat pentru aceste lucrări şi cred că suntem cei mai potriviţi pentru a executa acest proiect pentru că avem toată logistica şi organizarea chiar în zona Ghimbav ceea ce ne-a permis să ofertăm preţul cel mai mic. Garantez că vom executa lucrările la cele mai înalte standarde şi la termenul contractual prevăzut’, a declarat, duminică, managerul firmei Vectra Service, Marcel Butuza.