România riscă să nu poată achita armamentul cumpărat din SUA, dacă nu plătește banii pe bumbacul importat pe datorie în anii ’90

România riscă să nu poată achita armamentul cumpărat din SUA, dacă nu plătește banii pe bumbacul importat pe datorie în anii ’90
sursa foto: pixabay

Statul român riscă să nu poată achita în rate armamentul cumpărat din SUA, dacă nu plătește banii pe bumbacul importat pe datorie în anii ’90, anunță profit.ro.

Ambasada Statelor Unite la București a avertizat într-o scrisoare trimisă Guvernului în noiembrie 2017 că România a rămas cu o datorie neachitată de peste 6 milioane dolari față de SUA, legată de bumbacul importat de mai multe firme româneștiîn anii ’90. În caz de nerambursare, statul român riscă să nu poată plăti în rate armamentul cumpărat de peste Ocean.

În acest context, autoritățile române au elaborat un proiect de lege menit să rezolve problema, deșimai multe inițiative legislative similare din anii anteriori s-au soldat cu eșecuri.

Potrivit sursei citate, în perioada 2007-2016, Ministerul Economiei a propus spre avizare proiecte de acte normative la nivel de lege, OUG și OG privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii în baza programului CCC – Legea Publică nr. 480/1991, a dobânzii și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți, însă acestea nu au fost avizate de autoritățile publice implicate.

În aceste condiții, întârzierile la plată constituie arierate ale statului român față de Statele Unite ale Americii și pot conduce la deteriorarea relațiilor comerciale dintre cele două state.
Asta în condițiile în care statul român are în derulare mai multe acorduri privind achiziții militare,cum ar fi cel în valoare de aproape 4 miliarde dolari de cumpărare de sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot.

Guvernul SUA, prin Departamentul Agriculturii și Commodity Credit Corporation (CCC), a acordat în anul 1992 Guvernului României un credit comercial în valoare de aproape 10 milioane dolari, pe termen de 30 de ani, cu 6 ani perioadă de grație, cu o dobândă inițială de 2% pe an și o dobândă în continuare de 3% pe an, conform acordului semnat pentru cumpărarea de bumbac fibră din SUA.

Importatorii de bumbac mandatați au plătit dobânzile la creditele contractate până în anul 1998 inclusiv, după care, odată cu scadența primelor rate de capital, au încetat plățile motivând că întreprinderile cărora le-au vândut bumbacul nu au plătit contravaloarea acestuia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`