România pierde 200 de milioane de dolari dacă memorandumul privind Rompetrol nu va fi implementat anul acesta
Statul roman riscă să piardă 200 de milioane de dolari dacă memorandumul
prin care se stabileşte că grupulRompetrolva plăti suma menționată pentru 26,69% din pachetul de 44,69% pe care statul îl deţine acum la Rompetrol Rafinare nu va fi implementat până la finele anului, scrie ZF.Problema este că afacerea Rompetrol este subiectul unei anchete DNA. Procurorii anticorupție anchetează emiterea de obligaţiuni din 2003 de către Rompetrol, de care a beneficiat proprietarul de atunci, Dinu Patriciu, astăzi decedat, aprobată de foştii miniştri Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu.
Potrivit sursei citate, o eventuală decizie de condamnare şi de reversare a acestei emisiuni de obligaţiuni ar schimba cu totul condiţiile de la Petromidia şi ar pune sub semnul întrebării inclusiv tranzacţia prin care Dinu Patriciu a vândut Rompetrol către kazahi în 2007.
Acest memorandum a fost aprobat la începutul anului 2014 prin hotărâre de guvern semnată de Victor Ponta, premierul de la acel moment, documentul fiind caracterizat de adversarii săi politici ca simplă „escrocherie“ prin care statul renunţă la o datorie istorică de 600 de milioane de dolari.