România, pe locul doi în topul celor mai mari taxe pe valoare adăugată din UE (VIDEO)
România are a doua cea mai mare taxă pe valoarea adaugată la alimente din Uniunea Europeană, arată un studiu realizat de compania KeysFin, pe baza datelor de la Oficiul European de Statistică Eurostat. Ca și cum nu ar fi de ajuns, pe lângă faptul că plătim scump hrana, o cumpărăm şi pe cea mai proastă.
Românii cumpără mâncare de proastă calitate, pe bani mulţi. Nu e doar concluzia unui studiu realizat de compania KeysFin, pe baza datelor de la Oficiul European de Statistica Eurostat, ci şi percepţia oamenilor.
Dacă în România un kilogram de piept de pui dezosat costă 19 lei, adică peste 4 euro, în Belgia aceeaşi cantitate e cumpărată cu 10 euro. Diferenţa dintre salariul minim încasat la Bruxelles şi cel pe care îl primeşte un bucureştean este însă colosală.
În România salarul minim e de numai 205 de euro, în vreme ce în Belgia depăşeşte 1.500 de euro. captura belgia pui salariu Astfel, cu un salariu de șase ori mai mare, europenii din vestul continentului îşi permit să cumpere produse de calitate alocând mult mai puţini bani din salariu pe alimente. În România, aproximativ 30% din veniturile unei familii se duc pe mâncare.
Şi dacă nu-s subvenţii, să fie TVA. Ţara noastră are a doua cea mai mare taxă pe valoarea adaugată la alimente din Uniunea Europeană: 24%, măsură care se reflectă inevitabil în preţul produselor. În România, spre exemplu, preţul unui litru de lapte e aproape acelaşi ca în Franţa sau chiar mai mare decât în Germania.
În Europa ultimilor ani, anumite alimente au ajuns să coste aproape la fel, indiferent de ţară. Cu toate acestea, diferenţa de salarii rămâne una uriaşă.