România, pe locul 59 în topul celor mai competitive state din lume, în urcare cu 17 locuri față de anul trecut

România, pe locul 59 în topul celor mai competitive state din lume, în urcare cu 17 locuri față de anul trecut

Forumul Economic Mondial (WEF) a publicat, miercuri, Raportul Competitivității Globale, top în care țara noastră ocupă locul 59, transmite Economica.

România a obținut astfel un scor general de 4,30 puncte pe scara de la unu la șapte, clasându-se astfel cu 17 poziții mai sus decât clasarea de anul trecut. 

Înaintea României se află state precum Cehia (37), Polonia (locul 43), Bulgaria (54) şi Cipru (58). România devansează însă ţări precum Ungaria (60), Slovenia (70) şi Slovacia (75).

În topul celor mai competitive state din lume, Elveţia şi-a păstrat poziţia de lider mondial pentru al şaselea an consecutiv (cu un scor de 5,70 de puncte), urmată de Singapore, SUA, Finlanda şi Germania.

Studiul WEF, Forum format din peste 1.000 de lideri ai celor mai mari corporații ale lumii,  a fost realizat prin intervievarea a 15.000 de directori de companii din 144 de state.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)