România riscă să piardă trei proiecte majore din PNRR, metroul din Cluj, cele 27 de spitale și secții spitalicești noi, precum și campania de împădurire, arată o analiză efectuată de experți ai Băncii Mondiale pentru Guvern cu fonduri europene, potrivit G4Media.ro.
Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, a confirmat existența raportului.
„Într-adevăr avem acest raport al Băncii Mondiale, făcut de către experți și evaluează riscul pe care l-am avea pentru implementarea proiectelor din PNRR. A fost discutat și este în curs discuția aceasta cu reprezentanții Comisiei Europene, să vedem câte se vor valida din acele sume. 6 miliarde de euro e un buget imens, nu știu cât se va valida și cât va rămâne în final, depinde de coordonatorii de reformă și de noi, cum vom duce discuțiile în negociere cu Comisia Europeană”, a spus oficialul, pentru Ecopolitic.
Conform documentului, riscul vine ca urmare a întârzierilor înregistrate pe diverse faze ale proiectelor (studii, lansare licitațiilor, începerea lucrărilor). Toate proiectele trebuie duse la bun sfârșit până la final de 2026, când se încheie finanțarea din PNRR.
Proiectul pentru metroul din Cluj are o finanțare de 300 de milioane de euro din PNRR și abia a trecut de faza contestațiilor. Contestația depusă de Dogus a fost respinsă, așa că se poate semna contractul de aproape două miliarde euro cu Asocierea Gulermak – Alstom pentru proiectarea și execuția magistralei M1, care se va întinde pe 21 de kilometri și va avea 19 stații. Contractul prevede o durată de finalizare de 96 de luni.
Sunt în pericol și cele 27 de spitale și secții noi. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a reușit să treacă abia pe 22 februarie lista în acest sens, iar opoziția și diverși experți din domeniu reclamă că decizia a întârziat cu un an.
Tot la „risc critic”, în opinia experților de la Banca Mondială, intră și campania de împădurire și reîmpădurire, care a fost lansată abia în noiembrie 2022. Măsura de investiții din PNRR are un buget de 730 de milioane de euro și se referă la realizarea a 56.000 de hectare noi de pădure și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele expuse schimbărilor climatice.
Noțiunea de „risc critic”, explică Banca Mondială, impune accelerarea imediată și un efort concentrat.
Alte două proiecte din PNRR au fost încadrate la „risc mare”, și anume deschidere de capacități noi de producere a electricității din surse regenerabile și Mobilitate urbană sustenabilă.