Economic
România a ieșit din nou pe piețele externe cu obligațiuni în dolari pe 30 de ani și a împrumutat joi, , la un randament de 5,2%, 1,2 miliarde de dolari printr-o nouă emisiune de titluri.
Cererea din partea investitorilor a fost de 1,8 miliarde de dolari, iar statul a atras 1,2 miliarde de dolari.
Analiștii anticipau că statul va atrage 1 miliard de dolari prin această emisiune, însă, în final, suma a fost mai mare, scrie profit.ro.
Vă reamintim că, la începutul lunii februarie, Guvernul a împrumutat tot de pe piețele externe 2 miliarde de euro și, ulterior în cursul lunii, alte 250 de milioane de euro din piață internă.