România este iarași printre țările cu cel mai mic salariu minim din UE. Mai jos de noi sunt doar Letonia și Bulgaria
România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie, conform Eurostat.
Dacă ne uităm la puterea de cumpărare, diferența între cel mai mare salariu minim și cel mai mic a fost de aproape 3 ori.
Prin eliminarea diferențelor de preț, salariile minime au variat de la 604 PPS/ lună (paritatea standard la puterea de cumpărare) în Bulgaria, la 1.707 PPS în Luxemburg.
În baza PPS, există două grupuri principale în UE: peste 1000 PPS și sub 100 PPS.
În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.
În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariu naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.
Diviziuni mari între zonele geografice care delimitează vechile sferi de influență
Treisprezece state din Sudul și Estul Europei aveau la începutul anului salarii minime sub 1.000 de euro.
În ordine crescătoare, acestea sunt: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).
Situația stă mult mai bine în Nordul spațiului comunitar, unde salariile minime sunt peste 1500 de euro pe lună.
Exemplele sunt: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).
Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.110 euro pe lună, la 1 ianuarie 2022.