România e fruntașă la creșterea record a prețurilor produselor și serviciilor

România e fruntașă la creșterea record a prețurilor produselor și serviciilor
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Românii găsesc cu greu banii necesari pentru a acoperi cheltuielile pe care le au, din cauza creșterilor uriașe de prețuri. Cifrele de la Institutul Național de Statistică arată scumpiri record la produsele nealimentare, cum ar fi medicamente sau detergenți, dar arată scumpiri și la servicii.

Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 față de luna mai 2023 a fost 5,1%

Potrivit cifrelor, plătim pentru produse și servicii, în medie, mai mult cu 5,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta este rata inflației pentru luna mai, potrivit celor mai recente date.

„Indicele prețurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 99,89%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,3%.

Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 – mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) a fost 7,6%”, se arată în comunicatul INSSE.

Se observă, în primul rând, scumpiri semnificative în ceea ce privește produsele nealimentare. De exemplu, prețul detergenților a crescut cu 23,7% față de aceeași perioadă a anului trecută, prețul articolelor de igienă cu 12% și al medicamentelor cu 24%.

Concret, dacă pentru un medicament plăteam 100 de lei în urmă cu un an, acum plătim pentru același medicament 124 de lei. Mai mult decât atât, semnificative sunt și creșterile la prețurile biletelor de avion. Mai exact, acestea s-au scumpit cu 21,3%.

Mai scumpe sunt și reparațiile auto, cu 10%, îngrijirea medicală cu 12,5%, masa în oraș cu 11% dar și serviciile poștale, cu 26,5%.

Cele mai mari scumpiri sunt la alimente

Sunt scumpiri considerabile și la alimente. De exemplu, carnea și produsele din carne s-au scumpit cu 5,13%, carnea de porc cu 7%, dar și peștele cu 6,5%.

Este important de spus că, la nivel European, România a avut, pentru a patra lună consecutiv, cea mai mare rată a inflației.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)