România Curată: Antena 3 plătește chirie tot lui Dan Voiculescu. Statul nu poate recupera prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA (VIDEO)
O luptă juridică se poartă departe de ochii presei, pentru recuperarea uriaşului prejudiciu din dosarul ICA-Voiculescu. Peste 60 de milioane de euro ar trebui să recupereze statul român si pana acum, nu a făcut-o. Dan Voiculescu şi televiziunile sale au deschis procese în instanţele civile de la Tribunalul Bucureşti, prin care au blocat procesul de recuperare, iar chiria pe sediul Antenei 3 în acest moment, potrivit site-ului Româniacurată.ro citat de B1 TV, o încasează tot Dan Voiculescu.
#DIRECT_ONE_e1qnwc#
După un an şi jumătate de la sentinţa definitivă de condamnare şi recuperare a prejudiciului din dosarul lui Dan Voiculescu, statul român a reuşit să recupereze doar 1 la sută din totalul de 60 de milioane de euro. Până acum, Fiscul a valorificat o vilă din Predeal a Cameliei Voiculescu pentru 400.000 de euro şi un apartament din Kiseleff al acestuia pentru aproape 350.000 de euro.
Cât despre sediile Antenelor care ar fi trebuit vândute, cei de la Româniacurată scriu că Voiculescu şi televiziunile sale au deschis mai multe procese în instanţele civile de la Tribunalul Bucureşti prin care au blocat procesul de recuperare.
Potrivit Fiscului, judecătorii de la Tribunal au ignorat sentinţa penală de confiscare şi au recunoscut Antenei 3 dreptul de folosinţă asupra sediului din Băneasa, chiar dacă imobilul a trecut în patrimoniul statului încă din septembrie 2014. De asemenea, Tribunalul a recunoscut şi valabilitatea contractelor de închiriere dintre fosta ICA şi Antene.
Judecătorii din secţiile civile de la Tribunal au recunoscut şi dreptul de preemţiune al chiriaşilor la cumpărarea imobilelor confiscate şi scoase la vânzare de Fisc. Aceasta le-a permis reprezentantilor trustului să conteste comisia şi raportul de evaluare a imobilelor şi să blocheze întreg procesul de recuperare a prejudiciului.
Potrivit aceloraşi jurnalişti, care citează surse judiciare, se pare că Voiculescu încearcă să repete schema prin care a ajuns că intre în posesia patrimoniul ICA: se foloseşte de dreptul de preemţiune al chiriaşului ca să împiedice executarea sentinţei de confiscare.
Luni, magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea trebuie să precizeze dacă contractele de închiriere dintre fosta ICA şi Antene, în curs la data pronunţării sentinţei de confiscare, reprezintă o sarcină şi care sunt efectele.
Surse judiciare au explicat pentru România Curată că Fiscul poate cere ulterior ca sumele încasate de compania lui Voiculescu de la Antene, după ce Statul Român a devenit proprietarul clădirii, să fie confiscate şi virate la buget.