România alocă Moldovei peste 4,2 milioane de lei pentru dezvoltare și asistență umanitară. Guvernul, în şedinţa de vineri, a actualizat Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023 și a aprobat finanțatea Moldovei. Republica Moldova continuă să fie destinatarul prioritar al politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare a României, în cadrul colaborării bilaterale.
Suma alocată Republicii Moldova, 4,285 milioane lei, reprezintă 29,68% din bugetul total al Planului pentru anul 2023, conform informațiilor prezentate în comunicat.
Rolul Planului Anual de Cooperare Internațională
Planul Anual de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare și Asistență Umanitară reprezintă documentul de referință pentru planificarea și implementarea acțiunilor în cadrul politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară în cadrul exercițiului financiar respectiv. Implementarea acestui plan este gestionată de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid), o instituție subordonată Ministerului Afacerilor Externe.
Fondurile alocate în cadrul Planului Anual reprezintă doar o parte din asistența pentru dezvoltare oferită de Ministerul Afacerilor Externe al României. Pe lângă aceasta, există și alte inițiative importante, precum contribuția la Facilitatea UE pentru refugiați din Turcia, bursele doctorale și postdoctorale acordate prin programul „Eugen Ionescu”, precum și sprijinul acordat la nivel multilateral prin contribuții la bugetele unor organizații internaționale, potrivit informațiilor furnizate de MAE.