România a încheiat cu succes al doilea acord cu FMI
România a încheiat cu succes al doilea acord stand-by cu Fondul Monetar Internațional (FMI), început în 2011.
Consiliul Director al FMI a avizat, miercuri, ultimele două evaluări ale acordului cu România şi a aprobat scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile de la Bucureşti, notează Mediafax.
Parafat în primavara lui 2011 şi încheiat la finalul lunii iunie, vechiul acord al României cu FMI şi Uniunea Europeană, a avut o valoarea de de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri.
În luna ianuarie, o misiune comună a experţilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care urmau să fie implementate pentru ca acordul să poată fi încheiat, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.
Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013.