Indicele ROBOR la trei luni stabilit în 31 august 2022 este 7,95%, cu 0,01% mai mare decât în ziua precedentă, arată datele oferite de Banca Națională a României.
Indicele folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei era la 3,02% la începutul anului, iar în martie era la 4,25%. În debutul lui 2021 avea o valoare de 1,98%, potrivit Antena3.ro.
Pe de altă parte, indicele ROBOR la șase luni, care este utilizat la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 8,11% în 31 august 2022, cu -0,01% față de ziua anterioară.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătite la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a scăzut și el cu 0,01%, la 8,25%.
ROBOR este practic rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele, în lei.
Evoluția indicelui este influențată de mai mulți factori, cei mai importanți fiind politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piață, inflația și politica fiscală.