Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat miercuri la 6,18%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă. Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,33% de la 6,31%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.
La începutul anului indicele era 3,02%, iar în martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.
Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.
Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,33% de la 6,31% cât a fost în şedinţa precedentă.
O cotaţie similară, de 6,32%, nu a mai fost atinsă din 20 iulie 2011.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 6,52% de la 6,50%.
Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, a scris pe Facebook că România se împrumută la dobândă mai mare decât Rusia, de aproape 9,3%.
”Sub înțeleapta guvernare economică a lui Marcel Ciolacu și Câciu am mai reușit o chestie: astăzi România se împrumută la dobândă mai mare decât Rusia. 9,2%. Vedeți în foto cine e după noi.
Se apropie funia de par, video cu explicații în primul comentariu.
Marcel face ca toți pirpilicii pentru că vrea să NU ajungă prim ministru. 1000 de euro pe secundă ne împrumutăm. Dobânda era 3,5% când era USR la guvernare. Pentru că era un guvern credibil pe angajamentele de reducere a deficitului.
Taxă pe guvernanți stupizi se numește această dobândă”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook.