Risipa de la TVR: Raport despre primele angajaților televiziunii naționale, într-o instituție cu datorii de 125 milioane euro
Societatea Română de Televiziune (SRTv) și-a răsplătit, în ultimii ani, cei 3.400 de angajați cu drepturi salariale care i-ar face invidioși pe mulți dintre cei care lucrează în companiile multinaționale. Într-un amplu material despre beneficiile angajaților SRTv, Gândul scrie că aceștia au avut parte, printre altele, de prime de vacanţă şi de fidelitate, spor de program fracţionat, spor pentru activitatea de sâmbătă şi duminică, plus tichete de masă. Informațiile provin din sinteza Raportului de Audit al performanţei referitoare la realizarea veniturilor şi folosirea acestora în perioada 2008-2011 la SRTv.
În cadrul raportului realizat de Curtea de Conturi, autoritatea vorbește despre situaţia gravă din punct de vedere economico-financiar în care se află SRTv și recomandă „analizarea, din punct de vedere al oportunităţii, a menţinerii numărului actual de salariaţi, precum şi a tuturor posturilor actuale ale TVR, având în vedere şi faptul că din punctul de vedere al performanţelor reflectate de valorile audienţei, unele dintre aceste posturi care înregistrează cheltuieli semnificative, practic nu realizează o audiuenţă relevantă”.
Iată o parte dintre drepturile salariale acordate angajaţilor SRTv prin contractele colective de muncă:
– primă de vacanţă (85% din indemnizaţia de concediu de odihnă)
– primă de fidelitate (până la şase salarii minime pe unitate)
– primă de Crăciun/Paşte (un salariu minim pe unitate)
– indemnizaţie de pensionare (până la 8 salarii de bază)
– ajutor de accident (până la 3 salarii)
– spor pentru activitatea prestată sâmbăta/duminica (100%)
– spor program de lucru fracţionat (30%)
– indemnizaţie de întrerupere concediu de odihnă (15%)
– compensaţii concediere colectivă (până la 20 de salarii).
– tichete de masă (sistate abia în septembrie 2011 – în perioada auditată 2008-2011, tichetele de masă au însumat 20,6 milioane de lei)
Societatea Română de Televiziune avea, la finele anului 2011, datorii de 124,72 milioane euro, înregistrând o „dinamică accelerată” faţă de situaţia din 2008, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.