"Rețeta succesului" descoperită de statul român: Cum să câștigi aproape un miliard de euro pe an fără să investești vreun ban

"Rețeta succesului" descoperită de statul român: Cum să câștigi aproape un miliard de euro pe an fără să investești vreun ban
Foto: agerpres.ro

Într-un editorial publicat pe site-ul zf.ro, Lucian Vasilescu scrie despre o afacere profitabilă descoperită de statul român.

Jurnalistul scrie că sunt câțiva pași care trebuie parcurși. În primul rând, „Statul îşi autodevoră toate industriile şi generează, în acest fel, milioane de şomeri, respectiv capitalul uman necesar începerii afacerii despre care vorbim”.

Apoi, „şomerii cu pricina, împinşi de nevoi, pleacă la muncă în străinătate unde lucrează în agricultură, în construcţii sau îngrijesc de bătrânii altora. Muncesc oamenii ce muncesc şi, mai ales de sărbători, se întorc acasă. Banii pe care îi aduc cu ei se numesc ştiinţific >”, continuă Vasilescu.

Ultimul pas este cheltuirea acestor bani în țară pentru bunăstarea familiei.

„Cum majoritatea celor care pleacă la muncă în străinătate o fac pentru că nu au cum şi din ce trăi în România, banii câştigaţi, „remiterile”, iau calea consumului. Adică îşi cumpără oamenii bunuri şi servicii de strictă necesitate, care să le asigure lor şi copiilor lor supravieţuirea”, scrie jurnalistul.
În privința „remiterilor”, cifrele din 2013 arată că au însumat circa 3,7 miliarde de euro.

Un punct important din această ecuație este TVA-ul pe care statul îl obține din aceste sume, respectiv 888 milioane de euro în acest caz.

„Ca să nu fiu acuzat de rea-voinţă, voi admite că, totuşi, ceva-ceva tot cheltuieşte Statul pentru suma asta: trebuie să angajeze nişte oameni care să numere banii cu pricina însă, raportat la cele 888 de miliarde de euro (2103), costurile cu număratul pot fi considerate neglijabile”, spune Vasilescu care ține să menționeze că banii trimiși în țară din 2009 până în prezent au fost mai mulți decât cei investiți de companiile străine în România.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`