Reprezentanţii ING au anunțat că problemele tehnice au fost remediate: Tranzacțiile cu cardul la comercianți sunt disponibile. Clienții pot scoate din nou bani de la bancomate (VIDEO)
UPDATE: După aproape jumătate de zi în care românii nu au putut să se foloseasca de carduri, reprezentanţii ING au anunțat, pe Facebook, că au remediat problemele.
Tranzacțiile cu cardul la comercianți sunt disponibile și se pot scoate din nou bani de la bancomate.
Reprezentanții băncii au postat mai multe mesaje pe Facebook în care anunțau remedierea problemelor.
„Serviciul Home'Bank a fost remediat şi este disponibil. Continuăm cu testarea soluţiilor pentru celelalte servicii încă afectate.Vom continua sa va informăm despre evoluția situației”, a anunţat banca.
”Serviciile ING sunt funcționale. Acum și tranzacțiile cu cardul la comercianți și la bancomat sunt disponibile.
Ne cerem scuze încă o dată pentru toate neplăcerile create. Am tratat situația cu maxima prioritate și am lucrat cu toate resurse necesare pentru a rezolva problemele tehnice cât mai repede posibil.
Continuăm să monitorizăm stabilitatea serviciilor”, este un alt anunț al celor de la ING.
”Și restul veștilor bune: toate serviciile ING sunt din nou funcționale!
Tranzacțiile cu cardul la comercianți sunt disponibile.
Și se pot scoate din nou bani de la bancomate.
Uf! Ce zi! Ne cerem încă o dată milioane de scuze. Vă înțelegem frustrările și ne simtim foarte prost pentru situațiile jenante pe care poate că vi le-am provocat.
Însă vă încredințăm că am tratat situația cu maxima prioritate și am lucrat cu toate resurse necesare pentru a rezolva problemele tehnice cât mai repede posibil. Dar a fost o situație extrem, extrem de dificilă.
Noapte bună!
(noi vom continua să monitorizăm stabilitatea serviciilor restabilite)”, au mai transmis reprezentanții băncii.
Totodată, ING a transmis, printr-un comunicat de presă, citat de zf.ro, că „această problema tehnică nu a pus niciun moment în pericol datele şi disponibilitatile băneşti ale clienţilor ING, care sunt în deplina siguranţă. Vom informa periodic clienţii cu privire la stadiul remedierii acestei situatii neplăcute. Ne cerem scuze pentru toate neplacerile create şi vă asiguram că, împreună cu furnizorul platformei tehnice afectate, tratăm rezolvarea acestei problema în regim de maximă prioritate”
Probleme tehnice la ING. De o jumătate de zi, clienţii băncii nu pot să facă plăţi cu cardul, la magazine sau pe internet şi nici nu-şi pot accesa online conturile, informează B1 TV. Oficialii băncii spun că sistemul de stocare a datelor a început să genereze erori în operare și se lucrează la remedierea situației. În plus, dau asigurări că banii clienților sunt în siguranță.
”Pentru moment sistemele ING sunt nefuncționale. Lucrăm cu viteză pentru remedierea lor. Ne cerem tuturor scuze pentru neplăcerile create! Vă ținem la curent pe măsura ce restabilim functionalitățile”, este mesajul postat pe Facebook de reprezentanții ING.
Oficialii băncii spun că sistemele informatice au căzut şi că se fac eforturi pentru restabilirea lor. Clienții însă au rămas doar cu un gust amar după ce nu şi-au putut accesa conturile.
Probleme tehnice la ING: Clienţii băncii nu pot să facă plăţi cu cardul, la magazine sau pe internet şi nici nu-şi pot accesa online conturile
#DIRECT_ONE_np4h06#
”Ce înseamnă, concret, "probleme generale"? Vă rog să intrați în cât mai multe detalii. Încerc să-mi dau seama dacă banii mei sunt în siguranță și dacă nu cumva ar fi mai bine să îmi închid conturile și să mă mut la altă bancă. De ce vă pică sistemul atât de des?”, a scris pe Facebook Andra Ciubotaru, o clientă a băncii.
Oamenii spun că este a doua oară când celor de la ING le pică sistemul.
”Hello! E weekendul dinainte de începerea școlii!! Unii se întorc din vacanță! Nu se poate plăti benzina! Nu se pot retrage bani! Rezolvați azi că dacă stați până luni s-ar putea să pierdeți jumătate de clienți numai pentru că nu comunicați!! Spuneți clar că nu se pot retrage bani de nicăieri! Că nu merge sistemul în toată țara!”, a spus Adriana Tran, o altă clientă.
Clienții ING nu pot face plăţi cu cardul sau retrage bani de la bancomate.
”Lucrați "cu viteză" înca de azi dimineață și n-ași rezolvat nici până acum, trecând deja o jumătate de zi. Unii dintre noi avem de făcut plăți și achitat diferite servicii până la un anumit deadline, ce facem dacă voi nu rezolvați nici după 24h problema? Îmi plătiți dvs. apoi penalizările?”, a reacționat Cosmin Aioniță, de asemenea, client al băncii.
ING este una dintre cele mai mari 10 bănci din România, aflându-se pe locul şapte la finalul anului 2015 după active, cu o cotă de piaţă de 6,3%.