Relu Fenechiu: Privatizarea, una din soluţii pentru CFR Călători. Biletele low-cost către litoral nu se introduc vara aceasta
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat miercuri că CFR Călători se află într-o situație „foarte proastă”, apreciind că este nevoie de o recapitalizare sau chiar privatizare.
„Va trebui sa gasim o solutie de ajutor financiar pentru CFR Calatori. Propunerea pe care o voi face Guvernului va fi readucerea subventiei la valoarea din 2011, plata facilitatilor restante catre CFR Calatori si o recapitalizare a acestei companii. Daca nu exista solutii in buget pentru recapitalizare, voi propune un credit pentru aceasta companie, pentru a o aduce pe linia de plutire, in paralel cu eficientizarea activitatii. Eficientizarea activitatii, deocamdata, din cauza faptului ca nu avem posibilitatea achizitionarii unor rame performante, va insemna doar iesirea de pe sectiile pe care avem cele mai mari pierderi. Dupa aceea avem doua variante: ori o recapitalizare anul viitor, impreuna cu accesarea unor fonduri europene, pentru achizitionarea de rame performante, ori gasirea unei solutii de privatizare sau asociere cu o capitalizare privata a acestei companii”, a afirmat Relu Fenechiu, potrivit incont.ro.
Aceste soluții vor fi propuse Guvernului în această vară, a mai spus ministrul. Atunci va trebui luată o decizie pe termen mediu și lung pentru CFR Călători.
Situația „proastă” a CFR Călători se reflectă și în ceea ce privește biletele de tren low-cost, care ar fi trebuit să fie eliberate din această vară.
Potrivit ministrului Transporturilor, compania nu dispune deocamdată de un sistem informatic suficient de performant pentru a permite eliberarea biletelor low-cost turiștilor care vor să ajungă în stațiunile de pe litoral, transmite EVZ.
„Softul actual nu permite acest lucru”, a explicat ministrul Relu Fenechiu, într-o conferință.
Șeful Transporturilor nu a putut înainta un termen privind introducerea unui soft și nici informații legate de prețul biletelor low-cost.