Regiunea București-Ilfov este cea mai dezvoltată din România, se arată într-o analiză a Friedrich-Ebert-Stiftung România, remisă agerpres. Conform raportului, PIB-ul pe cap de locuitor în această zonă este de 131% din media europeană, ceea ce arată că Bucureștiul se situează peste alte capitale europene precum Atena (98%), Madrid (128%), Berlin (113%) sau Budapesta ( 108%).
Nu la fel de bine stau lucrurile și în restul țării. În unele zone se înregistrează un PIB pe cap de locuitor de doar 54% din media europeană, iar în altele și mai puțin de atât, cum e cazul regiunii Nord-Est (34%) sau Sud (41%).
PIB-ul pe cap de locuitor raportat la media UE (2014) era de 124% în Suedia (179% în Stockolm), de 84% în Cehia (173% în Praga), 125% în Germania (113% în Berlin), 72% în Grecia (98% în Atena), 93% în Spania (128% în Madrid) și 68% în Ungaria (108% în Budapesta).
Din punct de vedere al educației populației 30 — 34 de ani, Bucureștiul este aproape de media celorlalte capitale studiate.