Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) propune majorarea subvenției acordate la transportul feroviar și cu metroul pentru studenți de la 50%, cât prevede în prezent proiectul de lege al Educației aflat în dezbatere publică, la 90%.
,,În contextul în care România este penultima țară din UE la cheltuieli publice/student și luând în considerare că alte state (precum Slovacia sau Bulgaria) au politici similare sau ponderi net superioare celei de 50% din prezent, credem că toate acestea nu pot reprezenta decât un beneficiu pentru mediul universitar din România”, susține într-un comunicat ANOSR.
ANOSR a precizat prin mai multe argumente faptul că dispariția gratuității nu a ajutat în vreun fel semnificativ bugetul de stat, fapt demostrat atât de datele financiare dar și în fapt concret.
,,O astfel de subvenție reprezintă, într-adevăr, o formă de protecție socială a studenților din România și suntem convinși că, având în vedere specificul socio-economic al mediului studențesc din țara noastră, aceasta este necesară și utilă” menţionează liderii studenţilor.
Aceştia adaugă faptul că, în contextul scumpirilor din ultima vreme la combustibil și la biletele de tren dar și a măsurilor de protecție pe care statul la ia față de aceste scumpiri, măsura reducerii de 90% pentru studenți ar fi una „extrem de inteligentă”.
,,Ar putea fi acordată o subvenție direcționată către o categorie specifică a populației, care nu se bucură, în majoritatea ei covârșitoare, de resurse financiare semnificative” , precizează ANOSR.
Printre argumentele aduse, ANOSR consideră că o astfel de măsură luată de guvernanţi ar încuraja mersul tinerilor cu trenul și cu metroul, tendință pe care statul este direct interesat să o încurajeze.
,,ANOSR consideră că introducerea unei reduceri de 90% ar elimina orice fel de scuză care ar putea fi adusă”, declară ANOSR.