Record la CSALB: Un litigiu dintre o clientă din Botoșani şi o bancă s-a rezolvat online în doar 17 zile

Record la CSALB: Un litigiu dintre o clientă din Botoșani şi o bancă s-a rezolvat online în doar 17 zile
Foto: veteranstodaymoney.com

Litigiul dintre o clientă din Botoşani şi banca la care avea un credit s-a stins amiabil în doar 17 zile, iar soluţionarea acestui dosar a devenit cea mai rapidă de până acum.

Centrul de Soluționarea Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) anunță că litigiul dintre consumator și bancă a început pe 25 iulie, când a fost desemnat conciliatorul, iar pe 10 august s-a pronunțat hotărârea. Tot schimbul de documente și informații a fost online, așadar clienta nu a fost nevoită să vină la București, scrie bankingnews.ro.

Este vorba despre o doamnă din Botoșani care s-a adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar pentru a o ajuta în relația cu banca. În urma procedurii SAL cu soluție propusă, rata lunară i-a scăzut cu aproape 100 de euro (de la 330 la 234 de euro), comisionul de administrare a fost eliminat din contractul de credit, iar consumatoarea din Botoșani a primit și 800 de euro despăgubire de la bancă.

Soluționarea acestui dosar a fost cea mai rapidă de până acum. Precedentul record înregistrat la mijlocul lunii iulie a fost de 21 de zile.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`