Sectorul bancar din Ungaria a fost afectat de măsurile luate de executivul maghiar și unele grupuri bancare vor fi forțate să se retragă de pe piață, odată cu încheierea unor fuziuni și închiderea unor sucursale, a explicat președintele Asociației Băncilor din Ungaria, Daniel Gyuris.
Asociația băncilor speră însă că o astfel de evoluție să fie evitată și că pe lângă eforturile de atingere a țintei de deficit bugetar vor exista resurse și pentru stimularea creșterii economice, a spus Daniel Gyuris, potrivit cotidianului local Nepszabadsag, citat de Portfolio.
Taxa bancară din Ungaria este de zece ori mai mare decât media UE, a adăugat bancherul, informează Mediafax.
De asemenea, în pofida pierderilor cauzate de criză, instituțiile de credit mențin un nivel al capitalului peste minimul impus de reglementări, a adăugat el.