Răzvan Filipescu, APAD: Nu înțelegem de ce doar România nu are curajul să suspende temporar importurile de cereale ucrainene. Fermierul român este în pragul falimentului și va fi foarte afectat (VIDEO)
Fermierul român este în pragul falimentului și va fi foarte afectat, este semnalul de alarmă pe care l-a tras Răzvan Filipescu, vicepreședinte al Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Răzvan Filipescu, vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea
Întrebat cum i se par măsurile propuse, vicepreședintele APAD a spus: „Domnul ministru și-a făcut singur probleme. Noi cred că, în calitate de fermieri, dacă se respecta ceea ce se discutase cu Comisia Europeană încă de anul trecut, nici nu trebuia să ajungem să avem astfel de probleme”.
„Noi nu suntem absolut deloc mulțumiți, chiar dacă au fost preluate o parte din propunerile noastre referitor la reintroducerea controalelor în vămi și sigilarea mărfurilor, pentru că ne uităm că se apropie o nouă recoltă, hambarele sunt pline, ne e teamă să nu trăim ce am trecut în 2022, respectiv să vedem din nou aglomerații și blocaje în porturile românești, și ne e foarte teamă că românii și fermierii români nu vor avea unde să vândă marfă”, a continuat Răzvan Filipescu.
„Ne doare sufletul, pentru că noi am semnat, împreună cu alte cinci asociații de producători din Slovacia, Cehia, Polonia și Bulgaria, un memorandum prin care am solicitat suspendarea temporară a importurilor, pentru a permite să se vândă aceste stocuri și pentru a evita aceste blocaje, și vedem că dintre toate aceste cinci țări doar România nu îndrăznește și nu are curajul să ia o astfel de decizie. Nu înțelegem de ce”, a adăugat el.
„Ministrul Agriculturii pasează la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Antreprenoriatului dă vină pe ANSVSA, care ține de SGG. Este un haos și uităm, și pierdem din vedere, de fapt, esența lucrurilor. Fermierul român este în pragul falimentului și va fi foarte afectat. Faptul că se dau aceste sume de bani, am spus de la început, este o sumă derizorie, dar nu asta este problema. Noi vrem în continuare să avem acele fluxuri separate în porturile românești, să fim siguri că și fermierul român poate să vândă în aceleași condiții ca și fermierul ucrainean. Nu avem niciun fel de problemă cu tranzitul de mărfuri, îl susținem chiar, dar acesta să fie făcut cu o monitorizare atentă”, a mai spus vicepreședintele APAD.