Trump declară UE RĂZBOI COMERCIAL TOTAL. Reacţia liderilor europeni

Trump declară UE RĂZBOI COMERCIAL TOTAL. Reacţia liderilor europeni

Lumea se află în pragul unui adevărat război comercial, după o ruptură totală între SUA şi Europa.
Taxele americane pe oţel şi aluminiu, decise de preşedintele american Donald Trump în martie, au intrat, de vineri, în vigoare.

Vor fi afectate Uniunea Europeană, Mexicul şi Canada, care până acum au primit o amânare. UE, alături de cele două ţări nord-americane, au exportat în SUA, anul trecut, oţel şi aluminiu în valoare de 23 de miliarde de dolari.

Administraţia Trump a anunțat suprataxarea importurilor de aluminiu și otel din Uniunea Europeană cu 25%. Această suprataxare avizează mărfuri în valoare de aproape 6 miliarde şi jumătate de euro.
Deşi s-a încercat să se ajungă la o înţelegere, acest lucru nu s-a întâmplat. Ţările vizate au reacţionat dur şi au promis un răspuns pe măsură.

Europa a ameninţat că nu va sta cu mâinile în sân: va răspunde cu măsuri similare la produse americane precum motociclete, blugi, whisky sau unt de arahide.
Bruxellesul a elaborat o listă de 10 pagini cu taxe, de la oţel turnat la fasole şi tutun de prizat, şi a ameninţat că va demara o acţiune împotriva SUA la Organizaţia Mondială a Comerţului.

„Este o zi nefastă pentru comerţul mondial. Uniunea Europeană nu poate să rămână fără reacţie, aşa că vom introduce imediat la OMC o cerere de mediere a disputei şi vom anunţa măsuri de contracarare. Ceea ce fac ei putem face şi noi. Este total inacceptabil ca o ţară să impună măsuri unilaterale când vine vorba despre comerţul mondial”, a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, potrivit digi24.ro.

Mai mult, preşedintele francez Emmanuel Macron, care spune mereu că are relaţii bune cu liderul de la Casa Albă, i-a telefonat acestuia şi i-a spus că decizia este o eroare şi este ilegală.
Canada a anunţat şi ea că va impune de la 1 iulie tarife de 13 miliarde de dolari pe mărfuri americane, printre care whisky şi cafea.

„Vreau să fie clar: aceste tarife (impuse de SUA, n. red.) sunt inacceptabile. Administraţia americană a luat o decizie pe care o deplângem şi, desigur, va duce la măsuri de ripostă întrucât este necesar, deşi regretăm acest lucru”, a anunțat Justin Trudeau, premierul Canadei.

Şi Mexicul, care cumpără mai mult oţel şi aluminiu din SUA decât vinde, a răspuns aproape imediat. Va taxa mai ales produsele provenite din fiefurile republicane, care îl sprijină pe Donald Trump. Vor fi vizate carnea de porc, fructele, produsele lactate şi oţelul.

Analiştii estimează că principalul impact al noilor taxe îl vor resimţi chiar Statele Unite, unde preţurile vor creşte şi cu 10% în lunile următoare. Până la 470.000 de oameni şi-ar putea pierde locul de muncă.

Şi Germania a reacționat, în mod particular, pentru că simte că aceste deciziile venite de peste ocean sunt îndreptate mai mult împotriva ei.
Cancelarul Angela Merkel anunţă o replică europeană inteligentă, decisă şi unită la suprataxarea importurilor. Ea a adăugat că sancţiunile impuse de preşedintele american Donald Trump nu sunt în conformitate cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Jurnaliştii germani susţin că, sub pretextul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, acelaşi motiv invocat de fiecare dată, Trump are ca scop blocarea accesului maşinilor premium fabricate în Germania.
Ţintele ar fi, în mod evident, modelele Mercedes, Bentley, Lamborghini, Bugatti – fabricate de Daimler, respectiv Volkswagen. Trump l-ar fi informat inclusiv pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron despre aceste planuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie