Rate mai mari pentru românii cu credite pe IRCC. Vor plăti aproape la fel de mult ca aceia cu ROBOR

Publicat: 25 09. 2023, 11:44
Actualizat: 25 09. 2023, 11:45
Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Cei circa 450.000 de români care au credite cu rate legate de IRCC vor plăti, începând de la 1 octombrie, aproape la fel de mult ca aceia cu ROBOR, potrivit Digi24.ro.

Rate mai mari pentru românii cu credite pe IRCC, de la 1 octombrie

Cel puțin pentru următoarele trei luni, românii cu credite cu dobândă variabilă cu rată legată de IRCC vor fi nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani.

Pentru trimestrul II din 2023, IRCC este de 5,96% pe an. Față de T2, creșterea este de 0,02%. În această perioadă, indicele n-a coborât mai jos de 5,81% și a atins o valoare maximă de 6,15%.

La credite se folosește IRCC trimestrial, care este determinat de media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul precedent, urmând să fie aplicat de fiecare de instituție de credit pentru trimestrul următor.