RATB cere scumpirea prețului la 2 lei pe călătorie, pe fondul majorării cheltuielilor de exploatare

Publicat: 31 01. 2012, 09:22

Conducerea RATB doreşte modificarea preţului biletelor la doi lei pe călătorie.Propunerea de majorare a tarifului are ca motivaţie creşterea cheltuielilor de exploatare a mijloacelor de transport în comun.

Decizia companiei de transport public de persoane are în vedere creşterea din 2008 şi până în prezent a preţului la motorină şi energie electrică, dar şi a cotei TVA, care a urcat de la 19 la 24%.

„Propunerea de majorare a tarifului are ca motivaţie creşterea cheltuielilor de exploatare ale mijloacelor de transport în comun, având în vedere că din anul 2008 şi până în prezent, preţul motorinei şi al energiei electrice a crescut şi deasemenea, cota TVA a crescut de la 19% la 24%”, a declarat Constantin Tobescu. El a precizat că tariful de 1,3 lei/călătorie, practicat în prezent de RATB, este operabil din februarie 2008”, a declarat pentru ZF, Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

În urmă cu câteva zile, Sorin Oprescu declara că nu este de acord cu această majorare a tarifelor şi că înainte ar trebui să se facă o analiză a cheltuielilor şi deconturilor pe subvenţii.