Rata anuală a inflației a fost de 7,2% în februarie 2024, comparativ cu luna similară din 2023, anunță Institutul Național de Statistică într-un comunicat de presă transmis miercuri.
INS a precizat că în februarie 2024, comparativ cu ianuarie 2024, indicele prețurilor de consum a fost de 100,81%.
„Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 1,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 a fost 7,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) a fost 9,1%”, menționează INS în același comunicat.
În februarie 2024, față de ianuarie 2024, indicele armonizat al prețurilor de consum a fost de 100,78%.
„Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8,7%”, mai notează INS.
De la începutul anului, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la alimente, medicamente, produse cosmetice și servicii.