Raport, înainte de reuniunea de la Davos: Cei mai bogaţi 85 de oameni au averi cât jumătate din populaţia lumii

Raport, înainte de reuniunea de la Davos: Cei mai bogaţi 85 de oameni au averi cât jumătate din populaţia lumii

Influneta organizaţie Oxfam susţine că cei mai bogaţi 85 de oameni din lume au acumulat avere cât jumătate din populaţia globului.

Cei mai puternici oameni din lume se reunesc în perioada 22-25 ianuarie în luxoasa staţiune de schi Davos, din Elveţia, pentru a trata subiecte precum economia, politica şi societatea într-o lume transformată de criză.

Printre altele, bogaţii lumii discută redresarea economiei după criză, consecinţele crizei datoriilor de stat din Europa, adâncirea inegalităţii sociale, ascensiunea clasei de mijloc în Asia, aglomerările urbane sau situaţia politică din Orientul Mijlociu.

Oxfam cere liderilor politici şi din mediul de afaceri care participă la summit-ul de la Davos să ia măsuri pentru a reduce inegalitatea.

Organizaţia notează că averea celor mai bogaţi 1% dintre oameni a ajuns la 110.000 miliarde de dolari, de 65 de ori mai mare faţă de proprietăţile celei mai sărace jumătăţi din populaţia globului, relatează AFP.

Organizatorii aşteaptă la Davos aproximativ 2.500 de participanţi din 100 de ţări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`