Raport GeoPOL privind Tratatul fiscal al UE: În lipsa lui, vulnerabilitatea zonei euro ar fi sporit
Un raport al Institutului GeoPOL referitor la Tratatul de stabilitate fiscală semnat vineri la Bruxelles arată că acesta era necesar pentru a preveni o sporire a vulnerabilităţii zonei euro, cu consecinţe grave asupra pilonului economic al UE. Conform aceluiaşi raport, România era obligată să semneze acest tratat, din punct de vedere politic. Din punct de vedere economic, însă, trebuia să renegocieze prevederile acestuia.
„Consecinţa Tratatului, o Europă a austerităţii şi inegalităţii, contravine idealului care a stimulat edificarea Uniunii Europene: o Europă democratică şi prosperă”, se arată în raportul GeoPOL.
„Din punct de vedere politic, România este obligată să semneze acest tratat. Altminteri, singurul proiect coerent din perioada post-comunistă, în cadrul căruia s-au intersectat aspiraţiile clasei politice cu cele ale populaţiei, are mari şanse să eşueze. Din punct de vedere economic, România este obligată să renegocieze prevederile Tratatului, profitând de faptul că se află în afara zonei euro şi că, prin participarea la tratat, contribuie la depăşirea de către Uniune a unei situaţii de criză; semnat insa în actuala configuraţie, Tratatul va accentua decalajele de dezvoltare existente între România şi statele din zona euro.”, se mai arată în raport.
Vezi AICI raportul GeoPOL privind Tratatul fiscal al Uniunii Europene
Noul tratat de stabilitate fiscală a fost semnat vineri la Bruxelles de oficiali din 25 de state din cele 27 de membre ale Uniunii Europene. Documentul, aprobat în cadrul Consiliului European de primăvară, este considerat un pas foarte important pentru consolidarea fiscală şi promovarea creşterii economice. În acelaşi timp, acordul transmite un semnal în legătură cu stabilitatea monedei unice.
Tratatul fiscal impune mai multe restricţii bugetare şi fiscale statelor semnatare, inclusiv un deficit bugetar de maxim 3 la sută şi datorii de nu mai mult de 60 la sută din produsul intern brut. Sancţiunile pentru nerespectarea ţintelor sunt de 0,1 la sută din PIB-ul ţării respective.
Vezi AICI mai multe detalii despre semnarea Tratatului fiscal al UE