Ramona Mănescu se declară nemulțumită de bugetul ministerului pe care îl conduce
Ramona Mănescu s-a declarat, vineri, nemulțumită de bugetul ministerului Transporturilor, spunând că infrastructura din România nu ar putea fi acoperită nici dacă s-ar aduna bugetele tuturor ministerelor.
„Ne aflăm în momentul în care, dacă am aduna bugetele tuturor ministerelor, tot nu am acoperi nevoia pe care infrastructura din România o are, de dezvoltare. Nu am cum să fiu mulţumită, din punctul acesta de vedere, cu bugetul”, a spus ministrul Transporturilor.
Totuși, Mănescu s-a arătat mulțumită de proiectele care se află în derulare pe fonduri europene, spunând că sunt deja prevăzute alocari pentru ca acestea să fie continuate, citează Mediafax.
Ramona Mănescu a mai declarat că s-a reuşit dublarea subvenţiilor pentru pensionari, elevi, studenţi, categoriile defavorizate şi cele cu dizabilităţi.
Comisiile reunite pentru industrii şi servicii au adoptat, vineri, bugetul Ministerului Transporturilor, în sumă totală de 6,4 miliarde lei, înregistrându-se o singură abţinere.