Rafinăria Lukoil ar putea să se închidă. Planurile cu traseul conductei nu corespund cu realitatea

Publicat: 07 08. 2018, 11:52

Rafinăria Lukoil ar putea să se închidă din cauza unei avarii la o conductă.

Este vorba despre o eroare gravă de proiectare. Mai exact, unei firme de construcții i s-a vândut, de către o persoană fizică, o bucată de teren, într-o localitate aflată între Ploiești și București.Când au început să sapte fundația pentru un imobil, muncitorii au dat peste o conductă car aparține Petrotel Lukoil și alimentează cu apă rafinăria Lukoil.

Potrivit unor surse, dacă ar fi sistat transportul apei activitatea rafinăriei s-ar suspenda, scrie ziarulincomod.ro.

Mai grav este că acea conductă nu figurează pe terenul societății de construcții în acte.

Vineri, 3.08.2018, proprietarul terenului a început lucrările pentru îndepărtarea conductei Lukoil.

Poliția Prahova a deschis dosar penal la sesizarea Lukoil pentru tentativă de distrugere, dar avocatul persoanei fizice arată că nu există acte legale care să demonstreze că acea conductă trebuie să treacă prin curtea clientului său.

Rămâne de văzut cum se va termina cazul. Dosarul este în instanță.