Raed Arafat inaugurează un centru regional de pregătire SMURD la Sibiu

Publicat: 09 04. 2011, 16:02
Foto: sroscas.ro

Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Raed Arafat a inaugurat, sâmbătă, la Sibiu, un centru regional de pregătire SMURD destinat, în principal, personalului din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Sibiu, Braşov şi Alba.
Inaugurarea a avut loc la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, centru regional fiind specializat în pregătirea personalului în tehnici de bază pentru acordarea primului ajutor.

„Mă bucur că suntem aici, la inaugurarea acestui centru, a cărui realizare nu ar fi fost posibilă fără ajutorul voluntarilor care au convins oamenii să doneze doi la sută pentru Fundaţia SMURD. Acestor voluntari, dar şi oamenilor trebuie să le mulţumim. Datorăm foarte mult populaţiei, care a decis că este important să doneze doi la sută din impozitul datorat, fie că-l donează SMURD sau altor oaganizaţii. De patru ani, noi reuşim să facem proiecte în întreaga ţară pentru că avem un singur rol: de a ajuta populaţia”, a declarat Raed Arafat.

Fondatorul SMURD a adăugat că această instruire ar putea fi acordată şi jandarmilor sau salvamontiştilor.

„Pompierii şi SMURD-ul au un destin comun. În acest centru vom instrui personal din ISU pentru a putea acorda primul ajutor în cazuri de necesitate. De această pregătire ar putea beneficia şi jandarmii sau salvamontiştii”, a adăugat Raed Arafat.

Investiţia în centrul regional de la Sibiu a fost de 290.000 de lei, dintre care 80.000 de lei reprezintă aparatura cu care a fost dotată unitatea medicală.

Arafat a anunţat că un astfel de centru va fi inaugurat, în septembrie, la Cluj, fiind în lucru şi alte centre în ţară.