Prof. univ. Radu Nechita, economist, a comentat măsurile Guvernului, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a spus că inițiativa de a șterge dobânzile și penalitățile pentru datornicii care își achită datoriile către stat ar putea fi „un simptom al unei panici”, având în vedere că „nu mai sunt bani, cheltuielile publice au deparat și mai mult decât au făcut-o în anii precedenți”.
Întrebat despre măsurile anunțate de Guvern, economistul a explicat: „În general, măsurile luate de politicieni toate sunt făcute cu calcul electoral (…). Măsura are o logică economică, în sensul că există nevoie de acești bani și, dacă este vorba de datorii foarte mici, urmărirea lor în justiție, procedurile sunt foarte costisitoare, și atunci există această variantă, este practicată și în sectorul privat, o datorie foarte mare, dar greu de încasat, o reducem, negociem cu debitorii. Este o tehnică pe care putem să o înțelegem și are o anumită noimă din punct de vedere economic”.
„Eu, însă, văd un pic dincolo de aceste calcule și teama mea este că de fapt această măsură nu este nici măcar limitată la calcul electoral sau calcul economic, ci este un simptom al unei panici. Nu mai sunt bani, cheltuielile publice au deparat și mai mult decât au făcut-o în anii precedenți, pentru că este an electoral, și acum practic se aleargă după bani în toate direcțiile, adică preferăm să încasăm jumate acum ca să putem încheia bugetul cumva, mai degrabă decât să așteptăm și să încercăm să încasăm mai mult după încheierea exercițiului bugetar din acest an”, a adăugat Radu Nechita.
„Am văzut cifre de 8% din PIB – deficit bugetar. Eu vreau să reiau o propunere pe care o fac mereu în intervențiile mele, să nu mai dăm procentele deficitului ca procente din PIB; 8% din PIB înseamnă 20%-25% din veniturile bugetare, deci modul în care este gestionat bugetul țării este absolut înspăimântător, adică avem cheltuieli cu 20%-25% decât veniturile. Este o iresponsabilitate absolută și nu este justificată economic”, a mai declarat Radu Nechita.