Radu Miruță: Prin amnistie fiscală, statul nu obține mai mulți bani. Tot ceea ce Guvernul face excesiv în perioada dinaintea alegerilor este de fapt un preț pe care după alegeri tot noi îl vom plăti, probabil, de câteva ori mai scump (VIDEO)
Deputatul USR Radu Miruță a vorbit despre amnistia fiscală, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și s-a arătat de părere că „tot ceea ce Guvernul face excesiv în perioada dinaintea alegerilor este de fapt un preț pe care după alegeri tot noi îl vom plăti, probabil, de câteva ori mai scump”.
Radu Miruță (USR), pe B1 TV: Prin amnistie fiscală, statul nu obține mai mulți bani
Întrebat despre măsurile anunțate de Guvern, deputatul USR a spus: „În orice decizie trebuie să pornești de la niște principii. Unul dintre principii este că statul are nevoie de mai mulți bani. Prin amnistie, oricum nu obține mai mulți bani, pentru că tocmai îi iartă pe unii, iar bonificația pentru plata impozitului mai devreme este mai mică decât valoarea pentru datornicii sunt iertați”.
„A doua chestiune, noțiunea asta de amnistie a apărut ca o chestiune excepțională. Pare că ea începe să fie utilizată arătând de fapt o incapacitate a autorităților statului de a colecta. S-au săturat să audă că au o rată de a colecta datoriile oamenilor destul de mare și, ca să scadă cifra asta, pur și simplu îi iartă pe oameni de datorii, în loc să își sporească capacitatea de a colecta această datorie”, a adăugat Radu Miruță.
Radu Miruță: Nu pare o situație excepțională, ci pare o treabă întâmplată în prag de alegeri
„Al treilea principiu este unul de echitate. Dacă eu m-am dus în fiecare an și am plătit, până în luna martie, mai, datoriile pe care statul român mi-a spus că le am, iar altcineva nu le-a plătit, eu am fost prost dacă le-am plătit și ăla acum este egal cu mine? Pentru că e o chestiune nedreaptă. Nu pare o situație excepțională, ci pare o treabă întâmplată în prag de campanie electorală, în prag de alegeri. Tot ceea ce Guvernul face excesiv în perioada dinaintea alegerilor este de fapt un preț pe care după alegeri tot noi îl vom plăti, probabil, de câteva ori mai scump”, a continuat Radu Miruță.